Carol al II-lea (29 mai 1660 – 6 februarie 1685)

Carol s-a născut la Palatul St. James la 29 mai 1630. Carol a fost botezat la capela regală la 27 iunie de către episcopul anglican al Londrei, William Laud, și dat în grija protestantei contese de Dorset. În 1646 Carol a părăsit Anglia din cauza temerilor pentru siguranța lui, mergând mai întâi la Insulele Scilly, apoi la Jersey, și în cele din urmă în Franța, unde mama lui deja trăia în exil, iar vărul lui primar era micul rege în vârstă de opt ani, Ludovic al XIV-lea al Franței.

În 1648, în timpul celui de-al doilea război civil englez, Carol s-a mutat la Haga, unde sora lui Mary și cumnatul lui, Wilhelm al II-lea, Prinț de Orania, păreau a oferi un ajutor substanțial cauzei regaliste. La 6 februarie, Parlamentul Scoției l-a proclamat pe Carol al II-lea ca rege al Marii Britanii însă a refuzat să-i permită să intre în Scoția decât dacă accepta prezbiterianismul de-a lungul insulelor britanice. A fost încoronat rege al Scoției la Scone, la 1 ianuarie 1651.

Devine rege al Angliei în 1660, rezultat al Restaurației. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 23 aprilie 1661. S-a confruntat cu dezastre: în 1665 Londra a fost pustiită de o epidemie de ciumă; câteva luni mai târziu, un imens incendiu a distrus două treimi din Londra; în 1667 o flotă olandeză a urcat Tamisa și a ajuns până la Chatham ca să dea foc navelor engleze.

A fost sub inflența lui Eduard Hyde, la început, apoi a Cabalei: un grup de cinci politicini - acronim format de inițiala membrilor Clifford, Arlington, Buckingham, Ashley și Lauderdale. De fapt, Cabala rar a acționat în mod concertat, iar curtea a fost de multe ori împărțită între două facțiuni conduse de Arlington și Buckingham, cu mai mult succes de Arlington.

Carol a fost nevoit să accepte două legi importante: Test Act (1673) și Habeas Corpus Act(1679). Pe plan extern a dus trei războaie cu olandezii și unul cu Franța. Anglia a preluat de la olandezi New Amsterdam (redenumit New York).