Politica externã a României în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948–1965)

Intratã în sfera de influențã sovieticã, țara noastrã a participat la fondarea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R., 1949), cu sediul la Moscova și a alianței militare comuniste Organizația Tratatului de la Varșovia (1955) alãturi de U.R.S.S. și de sateliții sãi. La 10 februarie 1947, România a semnat tratatul de pace cu Națiunile Unite, prin care frontiera sa de rãsãrit a fost stabilitã ca fiind cea de la sfârșitul lunii iunie 1940. În primul deceniu postbelic, România a avut relații strânse cu țãrile din lagãrul comunist, în timp ce legãturile cu celalte state erau reduse la minimum. România a devenit membrã a O.N.U. în 1955. Dupã moartea lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a început sã se distanțeze fațã de politica Moscovei, sub pretextul construirii comunismului pe o cale proprie. S-a realizat o apropiere între comuniștii români și rivalii celor sovietici – comuniștii chinezi – s-au intensificat acțiunile de colaborare cu o altã țarã comunistã care respingea dominația sovieticã, Iugoslavia etc.

România și-a exprimat dezacordul cu planul Valev, propus de sovietici. Potrivit acestuia, se avea în vedere integrarea economicã a statelor socialiste, iar zonele de sud-est ale României, împreunã cu pãrți din U.R.S.S. și din Bulgaria, urmau sã se specializeze în producția agricolã. Refuzând planul, România și-a extins colaborarea cu statele vest-europene, începând, retehnologizarea fabricilor și intensificând industrializarea țãrii. Distanțarea fațã de linia Moscovei este demonstratã de Declarația din aprilie 1964 cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcãrii comuniste și muncitorești internaționale. România a rãmas însã membrã a lumii comuniste, fãcând în continuare parte din C.A.E.R. și din Organizația Tratatului de la Varșovia.