Ana Pauker
Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn, (n. 28 decembrie 1893, Codăești, Vaslui – d. 3 iunie 1960, București) a fost o militantă și politiciană comunistă româncă, evreică de origine. A fost prima femeie vicepremier și ministru de externe atât din istoria României, cât și din lume, și una dintre puținele femei din epoca stalinistă ajunsă în funcții înalte. În septembrie 1948 fotografia ei a apărut pe coperta revistei "Time" cu eticheta „Cea mai puternică femeie în viață”. A fost o activistă comunistă „ilegalistă”, lideră a grupării „moscovite” a Partidului Comunist Român, vicepremier și ministru de externe al României între 1947-1952. În 1952 Gheorghe Gheorghiu- Dej a înlăturat-o de la putere și din partid, în același timp cu Vasile Luca și Teohari Georgescu, cei trei fiind acuzați că fac parte dintr-un „grup antipartinic”.
Gh. Gheorghiu-Dej
Gheorghe Gheorghiu-Dej (născut la 8 noiembrie 1901, în Bârlad) este unul dintre oamenii care au influenţat în mod decisiv istoria recentă a României. După 23 august 1944, Gheorghiu-Dej va fi omniprezent în viaţa politică românească: pe linie de partid ca secretar-general al Partidului Comunist Român (PCR) din 1945, din 1948 al Partidului Muncitoresc Român (PMR); pe linia funcţiilor de stat: ministru al Industriei şi Comerţului; prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, preşedinte al Consiliului de Miniştri sau preşedinte al Consiliului de Stat.
Petru Groza
Petru Groza (n. 7 decembrie 1884, Băcia, judeţul Hunedoara - d. 7 ianuarie 1958, Bucureşti), jurist, deputat, ministru, preşedinte al Consiliului de Miniştri, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Crescut în familia politică a românilor ardeleni, Petru Groza şi-a fondat propriul partid cu care a intrat imediat sub „aripa protectoare” a Partidului Comunist. S-a afirmat pe scena publică după actul de la 23 august 1944, când liderii de la Moscova şi comuniştii autohtoni au considerat că personalitatea şi carisma lui Groza ar putea asigura legitimitatea în faţa lumii occidentale. După presiunea exercitată de A. I. Vâşinski asupra regelui Mihai, Petru Groza este numit la conducerea guvernului, după care va fi preşedinte al Prezidiului MAN până la sfârşitul vieţii. Sub guvernarea sa a avut loc instaurarea regimului comunist în România şi acapararea întregii puteri în stat.
Vasile Luca
Vasile Luca, născut László Luka, (n. 8 iunie 1898, Catalina, Covasna - d. 27 iulie 1963, Aiud) a fost un activist și politician comunist român, originar din secuime, militant în ilegalitate, ulterior ministru de finanțe al României în perioada 5 noiembrie 1947 - 9 martie 1952. După ce a ocupat una din cele mai importante poziții în regimul comunist recent instalat, a sfârșit ca deținut politic în închisoarea Aiud, victimă a epurărilor în spirit stalinist din propriul său partid. Există un citat care menționează în mod eronat o așa zisă proveniență iudaică. Ca origine socială, Vasile Luca provenea dintr-un mediu proletar.
Emil Bodnăraș
Emil Bodnăraș (n. 10 februarie 1904, satul Iaslovăț, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria - d. 24 ianuarie 1976, București) a fost un lider comunist român, general al Armatei Române și spion sovietic. Emil (Emilian) Bodnăraș s-a născut la 10 februarie 1904 în satul Iaslovăț din Ducatul Bucovinei (care făcea parte la acea vreme din Austro-Ungaria, iar astăzi se află în județul Suceava). Emil Bodnăraș provenea dintr-o familie mixtă – tatăl său, Ion Bodnăraș (14 august 1871 - 31 martie 1924), era funcționar de etnie ucraineană, iar mama sa, Elisabeta Bodnăraș (2 martie 1879 - 22 iunie 1958), era de etnie germană. A avut un frate mai mic, Manole Bodnăraș (1909-1985), care era de meserie fotograf. A urmat Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, absolvit „cu distincție” (1924), Facultatea de Drept a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Școala Militară din Timișoara (absolvită în 1927, ca șef de promoție) și Școala specială de ofițeri de artilerie din București (1930, șef de promoție). În februarie 1932, Emil Bodnăraș dezertează și fuge în URSS.
-
În timpul în care în fruntea Partidului Comunist s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bodnăraș a ocupat mai multe funcții importante, după cum urmează:
- ministrul forțelor armate (5 noiembrie 1947 - 4 octombrie 1955)
- vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (20 august 1954 - 4 octombrie 1955)
- prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (4 octombrie 1955 - 19 martie 1957)
- vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (20 martie 1957 - 17 martie 1965)>
- ministrul transporturilor și telecomunicațiilor (20 martie 1957 - 27 aprilie 1959)
Iosif Chișinevschi
Iosif Chișinevschi sau Kișinevski (născut Jakob Roitman în 1905, la Chișinău, Gubernia Basarabia - d. 1963, București) a fost un militant și demnitar comunist român, de origine evreu rus. Când s-a căsătorit, a luat numele soției sale Liuba Chișinevschi, ulterior președintă a Femeilor Române Antifasciste, membră în Prezidiul Marii Adunări Naționale, vicepreședintă a Comisiei Controlui de Partid și o apropiată a Anei Pauker. Chișinevschi a fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României și membru al Comitetului Central al PCR.
Așa-numitul „Raport Tismăneanu” îl descrie ca pe „un intrigant desăvârșit și oportunist, servil până la lingușire în relațiile cu superiorii”, iar pe de cealaltă parte „răzbunător și despotic față de subordonați”. Același raport afirmă despre el că „reprezenta stalinismul perfect” și că era „devotat necondiționat URSS”. Din 1944 și până în 1957 a fost ideolog și propagandist șef al PCR, iar ca secretar cu propaganda și cultura „vorbea românește cu greșeli de sintaxă și un puternic accent străin”. În această funcție a acționat ca protector al grupului de „aparatcici necultivați, închistați și agresivi” care preluaseră controlul asupra vieții spirituale din România.
Teohari Georgescu
S-a născut la București, in 1908, a urmat primele două clase la liceul "Sf. Sava" din capitală și la Școala Profesională de Arte Grafice. După serviciul militar (școala de subofițeri din Oradea) a lucrat la atelierele tipografice "Cartea Românească". În anul 1940 a fost instruit la Moscova, sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov, ca activist al Internaționalei Comuniste. După unele surse, după ocuparea României de către armata sovietică, primea instrucțiuni direct de la generalul Fedicikin, șeful agenturii sovietice din România după 1944, având ca obiectiv să se infiltreze și să "comunizeze" Siguranța, Jandarmeria și Serviciul Special de Informații. Deoarece s-a considerat că și-a dus la îndeplinire misiunea, la 6 martie 1945 a fost răsplătit, devenind ministru de interne în guvernul Groza. A fost membru al Partidului Comunist din 1929. "Pe linie de partid" - a fost membru al Secretariatului, al Biroului Politic și al Comitetului Central al PCR.
Alexandru Niclolschi
Alexandru Nicolschi (n. Boris Grünberg, prenume Nikolski sau Nicolski, n. 2 iunie 1915, Tiraspol - d. 16 aprilie 1992, București) a fost un activist comunist de origine evreiască și rusească, general, spion sovietic și șef al Securității regimului comunist din România. Alexandru Nicolschi a avut funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului (1948-1953) și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne (1953-1961). Este cunoscut ca torționar al Securității în special prin măsurile dure adoptate împotriva deținuților politici anticomuniști.
Eugen Țurcanu
Eugen Țurcanu (n. 8 iulie 1925, Păltiniș, județul Suceava - după alte surse, Dârmoxa -, d. 17 decembrie 1954, Jilava) a fost un deținut politic, care a fost condamnat la moarte pentru rolul său în fenomenul cunoscut sub denumirea Experimentul Pitești. Condamnat inițial pentru o perioadă de 7 ani la închisoare pentru nedenunțarea faptului că soția sa era fiică de comandant legionar iar el, Țurcanu, era membru PCR (PMR) și, înainte de condamnare, fusese trimis de Statul comunist ca lucrător operativ la ambasada din Sofia. Apartenența sa la Mișcarea Legionara este o imposibilitate având în vedere faptul ca în ianuarie 1941, când a fost desființat Statul Național Legionar iar Mișcarea Legionară trecută în ilegalitate, el avea doar 15 ani. În pușcărie, Țurcanu, ținând cont de îndoctrinarea comunistă a acestuia, a devenit liderul unui grup de deținuți al cărui scop era maltratarea și torturarea altor deținuți, în scopul "reeducării" acestora în spiritul marxism-leninismului și a obținerii de informații de valoare pentru organele de represiune comuniste. Deși activitatea sa a fost la început cel puțin tolerată, dacă nu încurajată sau direcționată de organele statului comunist, după ce informații despre cele ce se petreceau în închisorile din România au ajuns în Occident, acesta a fost anchetat, judecat și condamnat pentru faptele sale.
Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău - d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București. Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției. Pătrăşcanu a participat la desfiinţarea partidelor istorice, la detronarea Regelui, la claustrarea tuturor şefilor Opoziţiei.
Gheorghe Pintilie
Gheorghe Pintilie (n. Timofei Bodnarenko și cunoscut cu diminutivul-poreclă Pantiușa, 1902, Tiraspol - d. 11 august 1985, București) a fost un general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului (1948-1963). Este considerat a fi fost unul dintre principalii organizatori ai represiunii din România comunistă și responsabil pentru arestarea, deportarea și întemnițarea a aproximativ 400.000 oameni
Gheorghe Tătărscu
Gheorghe Tătărăscu (n. 21 decembrie 1886, Poiana (astăzi un sat al comunei Turburea), Gorj - d. 28 martie 1957, București) a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 și în perioada 1939-1940. Gheorghe Tătărăscu a deținut și alte portofolii ministeriale; a fost martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Numele lui s-a ortografiat și Tătărescu în epocă. A fost "tovrășul de drum" al comuniștilor. Comuniştii „Tătărescu ne poate înlesni o guvernare mai productivă şi aplicarea punctelor noastre în mare măsură.”
Mihai Roller
Mihail Roller (n. 6 mai 1908 - d. 21 iunie 1958) a fost un istoric comunist român, de origine evreu. Mihail Roller a fost deputat în Marea Adunare Națională, ales în circumscripția Giulești în sesiunea 1952 -1957. Mihail Roller s-a născut la Buhuși, a urmat liceul la Bacău, apoi a studiat la Berlin, Paris și Moscova. În 1948 a fost numit membru titular al Academiei Române în Academia Republicii Populare Române și a deținut un număr de funcții în structurile partidului comunist de guvernământ: director-adjunct al Institutului de Istorie a Partidului, șeful Secției de știință a Comitetului Central (CC) al PCR/PMR. Prin activitatea sa ideologică, Mihail Roller a influențat în mod sensibil istoriografia comunistă. Biografia oficială publicată de Academia Română îl prezintă astfel: Fără a avea studii de specialitate, a semnat manuale de liceu și cursuri universitare. ... A publicat studii și culegeri de documente, folosind munca altora. După moartea lui Stalin în 1953, prestigioși istorici români l-au criticat pe Roller prin acuzații de plagiere și lipsă de profesionalism. Mihail Roller a condus grupul de istorici care a redactat manualul școlar sovieto-român Istoria României; manual unic pentru clasa a VIII-a secundară, publicat la București, Editura de Stat, 1947. În 1956 a apărut în Editura de Stat Didactică și Pedagogică, Istoria RPR, manual pentru învățămîntul mediu, sub redacția lui Mihail Roller. Aceste manuale au fost formulate conform noțiunilor marxist-leniniste de periodizare și evoluție socială, fiind astfel o modalitate de indoctrinare și de propagandă comunistă a PMR-ului. Roller a pus accentul pe influența predominantă slavă în formarea etnică a românilor.