Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor, nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814, ce cuprindea multe principii constituționale.

Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze, Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. Austria, în schimb, rămâne un imperiu absolutist, ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg. În lipsa unor monarhi puternici, adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. Acesta, prin hotărârile impuse Congresului de la Viena, încalcă principiul naționalităților, aflat în plină afirmare.

Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală, deși conducătorul său absolut se considera „salvatorul Europei". Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat anacronic, Imperiul Otoman, care, în diferite forme de dominație, stăpânea mai multe popoare: români, sârbi, greci, bulgari.

Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate.