Urban al II-lea
papă
Alexios I Comnenul
1081-1118
Godfroy de Bouillon
Ludovic VII - efigia
1131-1137
Ludovic IX
1226-1270
Conrad al III-lea
1138-1152
Filip al II-lea Augustus
1179-1223
Richard I Inimă de Leu
1189-1199
Frederic I Barbarosa
1155-1190
Saladin
1174-1193
Frederic al II-lea
1220-1250
Inocentiu al III-lea
1198-1216
Urban II, numele laic de Odo of Châtillon-sur-Marne, s-a născut pe la 1035 într-o familie nobiliară în Champagne, Franța. Promovează treptat în ierarhia bisericii: arhidiacon la Reims, călugăr și stareț la mănăstirea Cluny, cea mai importantă din lumea catolică. Câștigă experiență politică și administrativă, familiarizându-se cu reformele în două domenii esențiale: a clerului și a călugărilor. A fost ales papă în 1088. Inițiază politica de cruciade. Pontificatul lui Urban al II-lea a dus la centralizarea bisericii romano-catolice și la extinderea administrației bisericii, la formarea curiei papale și la dezvoltarea conciliului cardinalilor.
Alexios Comnenul a iniţiat profunde reforme interne, imediat după ce a ajuns la putere, şi de numele său se leagă succesele rapide înregistrate de bizantini la sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea. În aceste acţiuni, împăratul s-a sprijinit aproape în exclusivitate pe rudele sale şi pe clienţii săi, oameni de condiţie socială modestă, pe care i-a copleşit cu binefaceri. Complicatul sistem birocratic al administraţiei s-a simplificat. Numărul departamentelor aparatului de stat s-a redus, un număr imens de funcţionari au fost nevoiţi să-şi caute o altă ocupaţie. Pentru dirijarea generală a departamentelor rămase, Alexios Comnenul a instituit funcţia de mare logothet.
Godefroy de Bouillon (1060, Boulogne-sur-Mer – 18 iulie 1100, Ierusalim) a fost un cavaler medieval, unul dintre liderii Primei Cruciade din 1096 până la moartea sa. Din 1076 a fost Senior de Bouillon, domeniu de unde și-a luat numele, iar din 1087 a fost Duce al Lotharingiei Inferioare. După Asediul Ierusalimului din 1099, Godefroy a devenit primul suveran al Regatului Ierusalimului, dar nu a folosit titlul de "Rege".
Ludovic VII (numit cel Tânăr) (1120 – 18 septembrie 1180) a fost rege al Franței, fiu și succesor al regelui Ludovic al VI-lea. A domnit din 1137 până la moartea sa. A fost membru al Casei Capet. Domnia sa a fost dominată de luptele feudale (în special cu familia Angevin), și a văzut începutul rivalității de lungă durată dintre Franța și Anglia. În timpul domniei sale s-a început construcția Catedralei Notre-Dame din Paris. Este fondator al Universității din Paris. A fost promotor al dezastruoasei cruciade a doua.
Ludovic al IX-lea al Franței (25 aprilie 1214 – 25 august 1270), cunoscut în general ca Sfântul Ludovic, a fost Rege al Franței din 1226 până la moartea sa. A fost de asemenea Conte de Artois (ca Ludovic al II-lea) din 1226 până în 1237. Născut la Poissy, în apropiere de Paris, a fost membru al Casei de Capet, fiul regelui Ludovic al VIII-lea și a Blancăi de Castilia. Este singurul rege al Franței care a fost canonizat, și prin urmare există mai multe localități numite în onoarea sa, printre care St. Louis, Missouri, în Statele Unite. A înființat Parlamentul de la Paris. Sfântul Ludovic a domnit în timpul unui „secol de aur”, în care regatul Franței și-a atins apogeul în Europa, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Regele Franței era considerat primus inter pares (primul între egali) printre regii și conducătorii de pe continent. Comanda cea mai mare armată, și guverna cel mai extins și mai bogat regat din Europa, centrul artelor și intelectualității europene (La Sorbonne) în acea perioadă
Conrad al III-lea al Germaniei (1093, Bamberg – 15 februarie 1152, Bamberg) a fost primul rege al Germaniei aparținând dinastiei de Hohenstaufen. Conrad nu a fost niciodată încoronat ca împărat și a continuat să se numească doar rege al Germaniei până la moarte.
Filip al II-lea al Franței (21 august 1165 – 14 iulie 1223) a fost regele Franței între 1180-1223. A rupt Imperiul Angevin și a învins coaliția adversarilor săi (Sfântul Imperiu Roman, Anglia, Flandra), în Bătălia de la Bouvines din 1214. A reorganizat guvernarea, a adus stabilitate financiară. A expulzat toți evreii de pe posesiunile lor și le-a confiscat bunurile.
Richard I (8 septembrie 1157 - 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Adulat de popor ca un mare luptător și un neînfricat apărător al credinței, Richard, cel denumit și Inimă de Leu, a fost mai degrabă, cred istoricii contemporani, o veritabila catastrofă pentru Anglia. In fapt, din cei 10 ani de domnie (1189-1199), Richard Plantagenet nu a petrecut în Anglia decât 6 luni, lăsând administrația în grija apropiaților săi și alegând, în schimb, să își asculte vocația, aceea de războinic.
Frederic I, numit Barbarossa (1122, Waiblingen? - 10 iunie 1190 pe râul Saleph (Anatolia), a fost ales la Frankfurt și încoronat la Aachen Rege al Romanilor (Rex Romanorum) în 1125, a fost încoronat Rege al Italiei la Pavia în 1154 și a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1155, până la moartea sa. În 1178 a fost încoronat la Arles Rege de Burgundia. A întreprins mai multe expediții în vederea cuceririi orașelor din nordul Italiei. În 1162 a cucerit și distrus Milano, dar în 1176 a fost învins de Liga Lombardă (Italia de nord) la Legnano. Prin pacea de la Konstanz (1183), el a recunoscut libertățile orașelor lombarde. În Germania, sprijinindu-se pe nobilimea mică și mijlocie, a înfrânt puterea principelui de Bavaria și Saxa. În perioada 1189-1190 a fost unul dintre conducătorii cruciadei a III-a, împreună cu regii Filip al II-lea al Franței și Richard I al Angliei. În cursul expediției s-a înecat în râul Salef, în Asia Mică.
Saladin 1138 – 4 martie 1193) a fost un musulman kurd din Tikrit, devenit primul sultan Ayyubid al Egiptului și al Siriei. Ascensiunea la putere a acestuia a dus și la o unificare religioasă în cadrul comunității islamice între sunniți, acesta vizând coalizarea forțelor siriene și egiptene pentru a lupta împotriva cruciaților. Imaginea de erou a lui Saladin nu se datorează în exclusivitate luptei sale împotriva "necredincioșilor" - a cruciaților prin excelență, ci și altor realizări importante pentru lumea islamică. Printre acestea se numără stoparea expansiunii ideologice șiite, consolidarea comunității sunnite și redarea moscheii al- Aqsa din Ierusalim comunității credincioșilor în 1187 , lăcaș de cult de mare importanță ridicată de ʿAbd al- Mālik și refăcută de al-Manṣūr după un cutremur.
Frederic al II-lea (26 decembrie 1194 - 13 decembrie 1250) din dinastia Staufenilor, împărat între 1220 - 1250. Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”) pentru că era un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă. El este numit ca o Creatură de minune între monarhii germani din evul mediu, fiind numit de umanistul și istoricul elvețian Jacob Burckhardt (1818-1897) și ca primul om modern pe tron. Această denumire de „om modern” i-a fost atribuită datorită metodelor moderne folosite de el de obținere și menținere a tronului imperial.
Descendent al unei nobile familii romane, cardinalul-diacon Lothar de Segni, ca papă Inocențiu al III-lea, a urmat teologia la Paris și dreptul la Universitatea din Bologna. A fost ales papă în anul 1198, la vârsta de numai 37 de ani. Principalele sale preocupări au fost restabilirea ordinii în statul papal, rezolvarea problemei siciliene, reînsuflețirea ideii cruciadelor și reforma Bisericii in capite et membris.