Republica
În 1649 se proclamă Republica, numită "Commonwealthul Angliei", în care puterea legislativă aparținea, în continuare, Parlamentului, iar cea executivă unui Consiliu de stat, format din 40 de membri, dar în care Oliver Cromwell avea rolul hotărâtor.
În plan extern, Parlamentul cel Lung și Consiliul de Stat au elaborat o serie de măsuri care vizau cucerirea unor teritorii (Scoția și Irlanda). S-a organizat o campanie militară împotriva revoltei catolicilor irlandezi și una împotriva încercării scoțienilor de a-l impune pe fiul lui Carol ca rege.
Parlamentul dorind să consolideze poziția burgheziei engleze, va adopta așezăminte care vizau comerțul și navigația. Astfel, în 1651, adoptă Actul de navigație, prin care se proclama monopolul de stat asupra tuturor importurilor, ceea ce punea capăt primatului olandez în comerțul maritim spre Anglia. În 1655, Cromwell obține Jamaica de la Spania.
Protectoratul
În plan intern, deosebirile doctrinare dintre Parlament și armată cauzează tensiuni, apărând diferențe de interese între moderați și radicali. Oliver Cromwell își impune, treptat, autoritatea, culminând cu dizolvarea "Parlamentului cel Lung" (1653) și promulgarea a diferite instrumente de guvernare prin care se instituia în Anglia Protectoratul, o formă de dictatură militară.
Puterea executivă a fost încredințată lordului protector Oliver Cromwell și unui Consiliu format din 21 de membri. Puterea legislativă a aparținut lordului protector și parlamentului unicameral. Dreptul la vot rămâne cenzitar; catolicii și regaliștii au fost excluși din viața politică. În 1657 s-a promulgat o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă.
În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor.