Participanții și motivațiile lor

Biserica era, interesată să ia iniţiativa organizării unei mari expediţii militare. Printre altele, spera ca, după schisma declarată în 1054, să-şi refacă totuşi influenţa şi să-şi subordoneze Biserica orientală: ceea ce i-ar fi sporit considerabil nu numai prestigiul (atât asupra prinţilor occidentali, cât şi în Răsărit), ci şi veniturile, prin intermediul numeroaselor dioceze care s-ar fi creat.

Regii şi marii baroni feudali urmăreau ca, prin participarea la cruciade, să-şi sporească posesiunile şi să-şi consolideze influenţa politică şi militară.

Micii feudali, cavalerii – forţa militară principală a detaşamentelor de cruciaţi – rămăseseră, mulţi dintre ei, fără feude, – din cauza sistemului de moştenire care prevedea ca un feud să treacă numai în stăpânirea fiului mai mare, ceilalţi fiind excluşi de la moştenire, de aceea erau atrași de Orientul Mijlociu, unde posibilităţile câştigării unor mari domenii păreau a fi nelimitate.

Negustorii marilor oraşe din Occident erau şi ei interesaţi să-i elimine pe rivalii lor bizantini. Garanţia le-o ofereau expediţiile cruciaţilor, pe care deci primii aveau interesul să-i ajute, punându-le la dispoziţie bani, alimente şi corăbii de transport.

În sfârşit, pentru marea masă de ţărani, a pleca în cruciadă însemna a scăpa de sărăcie şi de grelele obligaţii feudale, de foametea cauzată de iernile aspre şi de numerosii ani de secetă; însemna a scăpa de jafurile la care erau supuşi în fiecare an de războaiele dintre feudali, precum şi de teribilele epidemii de care suferise îndeosebi Franţa în ultimii ani. În schimb, în îndepărtate ţări ale Orientului îi aştepta o viaţă liberă şi îmbelşugată, aşa cum o prezentau negustorii şi pelerinii în relatările lor, şi cum o visau ţăranii. Cei care porneau în cruciadă erau liberi să-şi părăsească stăpânii, erau scutiţi de dări şi de plata cametei, datoriile le erau amânate, erau dezlegaţi de jurământul făcut creditorilor lor. Biserica le acorda dreptul de a fi judecaţi numai de forurile ecleziastice, nu de cele senioriale, le promitea protecţia bunurilor şi familiilor lor, iertarea păcatelor savârşite; iar celor care vor muri în „războiul sfânt”, fericirea raiului.