23 august 1944 - contextul
Neutralitatea
La 6 septembrie 1939, orele 16, Consiliul de Coroană, întrunit la Palatul Cotroceni, aprobă în unanimitate poziţia de neutralitate a României, urmărindu-se să se ia toate măsurile diplomatice şi militare pentru „apărarea fruntariilor”. Liniile directoare a politicii externe româneşti erau: menţinerea neutralităţii, conservarea forţelor militare şi menţinerea statu quo-lui.
Concepţia diplomatică s-a prăbuşit în vara anului 1940, datorită pierderilor teritoriale suferite. În iunie 1940, România nu mai avea aliaţi care să poată împiedica Rusia să-şi desfăşoare planurile ei agresive la vest de Nistru. De aceea, în Consiliul de Coroană din 29 mai 1940, s-a luat hotărârea să iasă din neutralitate şi să se apropie de Germania, dar era prea târziu.
Pierderi teritoriale:
- La 26 și 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a somat România prin două ultimatumuri, să-i cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei.
- La 30 august 1940, Germania şi Italia au impus României, prin dictatul de la Viena, cedarea nordului Transilvaniei către Ungaria.
- La 7 septembrie 1940, s-a semnat tratatul de la Craiova, prin care România ceda Bulgariei, Cadrilaterul.
Pierderile teritoriale ale României însumau 99.926 kmp cu 6.829.238 locuitori, adică 33,7% din teritoriul ţării şi 34,02% din populaţie. Pentru regele României, Carol al II-lea, pierderile teritoriale au dus la abdicarea sa la 6 septembrie 1940. Tronul a revenit fiului său, Mihai I, însă, în mod real, puterea a aparţinut generalului Ion Antonescu.
Intrarea în război
După „arbitrajul” de la Viena, Germania s-a oferit să garanteze frontierele României, propunere care a fost acceptată de partea română. La 23 noiembrie 1940, România a aderat la Pactul Tripartit. La 22 iunie 1941, România a intrat în război alături de Germania pentru a recupera teritoriile pierdute și pentru a înlătura pericolul sovietizării României.
Coaliția antifascistă și antonesciană (...)
La începutul lunii august 1943, Frontul sovietic se afla la circa 750 km de Nistru. În primăvara anului 1944, frontul era în nordul Moldovei.
La 12 aprilie 1944, U.R.S.S. a prezentat condiţiile unui armistiţiu, care aveau prevederi liniştitoare, propagandistice.
Situaţia dificilă pe frontul intern şi evoluţia nefavorabilă a evenimentelor militare au impulsionat pe reprezentanţii P.N.Ţ. şi P.N.L. să încerce încheierea unui armistiţiu cu S.U.A. şi Anglia. Tratativele purtate la Cairo, Lisabona, Berna, Ankara, Madrid şi Stockholm, nu au avut nici un rezultat. De asemenea, au eşuat şi tratativele cu delegaţii U.R.S.S., desfăşurate la Stockholm. Tratativele au fost permise de Ion Antonescu, deşi el considera că România trebuie să iasă din război după ce forţele anglo – americane s-ar fi apropiat de Dunăre.
Coaliţia internă antihitleristă şi antiantonesciană s-a realizat între 1942-1943. Ea cuprindea cercuri ale intelectualităţii şi ale armatei, membri ai Marelui Stat Major/Marele Cartier General, grupări ale burgheziei, principalele partide politice, Casa Regală şi Regele Mihai I. La 10 iunie 1944 s-a constituit Blocul Naţional Democrat, din care făceau parte P.N.Ţ., P.N.L., P.S.D. şi P.C.d.R. Programul B.N.D. era:
- încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite;
- ieşirea României din Axă;
- izgonirea trupelor germane;
- alianţa cu Naţiunile Unite pentru restabilirea independenţei şi suveranităţii naţionale;
- înlăturarea guvernului antonescian şi instaurarea unui regim constituţional;
- asigurarea ordinii democratice;
- restaurarea păcii potrivit intereselor statului român.