Convenția de Armistițiu

În dimineaţa zilei de 13 septembrie (datată la 12 septembrie) a fost semnată Convenţia de Armistiţiu care avea caracter de dictat. În intervalul dintre 23 august şi 12 septembrie, trupele sovietice au ocupat fără nici un efort România.

Prevederi:

• la articolul 11, plata către U.R.S.S., pe parcursul a 6 ani, a unor despăgubiri de 300 milioane dolari în mărfuri;
• impunerea graniţei dintre România şi URSS după traseul din vara anului 1940;
• anularea dictatului vienez privind nordul Transilvaniei (articolul 19);
• obligaţia României de a menţine în orice moment pentru frontul antihitlerist 12 divizii de infanterie ce acţionau sub comanda Înaltului Comandament Aliat (sovietic).
• Articolul 3 al Convenţiei prevedea libera trecere a trupelor sovietice „în orice direcţii pe teritoriul românesc”.
• Articolul 10 permitea spolierea României: „Guvernul român este dator a plăti regulat sumele de bani necesare Comandamentului Suprem Aliat (sovietic) [...] şi la caz de nevoie, folosirea pe teritoriul României a întreprinderilor industriale şi de transport, a mijloacelor de legătură, a surselor de energie, întreprinderilor şi construcţiilor de utilitate publică, a rezervelor de combustibil”.
• Anexa la articolul 18, care consemna instituirea Comisiei Aliate de Control, preciza raporturile dintre comisie şi guvernul român: „guvernul român şi organele lui au obligaţiunea de a îndeplini toate instrucţiunile Comisiei Aliate de Control.”

Consecințe

Convenţia, semnată reprezentanţii României: L. Pătrăşcanu, B. Ştirbey, D. Dămăceanu, G. Popp, transforma România într-un stat ocupat de către forţele aliate, dar în numele căruia acţionau doar cele sovietice, asistate de “misiunile” militare britanică şi americană. Organul suprem de ocupaţie era Comisia de Control Aliată (Sovietică), care şi-a desfăşurat activitatea între 1944-1947. Din partea aliaților documentul a fost semnat de mareşalul sovietic Malinovski.

Corespondentul american în România al ziarului Christian Science Monitor, Markham, nota:

Convenţia de Armistiţiu lăsa România, legată de mâini şi de picioare, la cheremul Uniunii Sovietice. Ea consfinţea actul de trădare a Americii şi a Marii Britanii în faţa Rusiei. În mod oficial, de drept şi de fapt, Statele Unite autorizau efectiv Rusia să ocupe, să administreze şi să deţină controlul asupra României, în numele aliaţilor.

Acelaşi ziarist menţiona consecinţele acestui act:

Rusia era investită în mod oficial cu puterea de a controla orice ziar, manifestare publică ori miting în România, de a suspenda activitatea oricărei organizaţii, de a ordona arestarea oricărui român, sub acuzaţia de a fascist, criminal de război sau inamic al aliaţilor. Rusia avea dreptul de a-şi însuşi orice fonduri, drept cheltuieli de război, de a rechiziţiona orice obiect ca pradă de război.

Ambasadorul Americii la Moscova, Averell E. Harriman, nu numai că a consimţit la toate acestea, dar a îndemnat România să le accepte, tot aşa cum ambasadorul lui Hitler îndemnase România, în 1940, să cedeze Rusiei, Basarabia.