Stabilirea sferelor de influență

U.R.S.S.-ul a putut sateliza şi staliniza România, ca urmare a hotărârii lui Roosevelt, Stalin şi Churchill de a împărţi lumea în sfere de influenţe.

La conferinţa de la Teheran, care s-a desfăşurat între 27 noiembrie - 2 decembrie 1943 (nume de cod Eureka), principiul stabilit a fost acela că ocupaţia militară va avea prioritate asupra deciziilor politice. Cu ocazia conferinţei, Roosevelt se arăta convins că Europa de răsărit va fi, după război, zonă de influenţă sovietică, iar restul Europei o zonă comună de influenţă anglo-rusă.

Un rol important l-a jucat şi stabilirea clauzei capitulării necondiţionate, în cadrul Conferinţei de la Casablanca, din ianuarie 1943 . Reputatul istoric militar, Basil Liddell Hart, nota:

„Principalul obstacol în încheierea mult mai devreme a războiului a fost o barieră autoimpusă – insistenţa lipsită de înţelepciune şi îngustă ca viziune din parte învingătorilor în a obţine o capitulare necondiţionată. Războiul nenecesar a dus la milioane de morţi şi s-a dovedit folositoare lui Stalin – i-a deschis calea pentru a instaura dominaţia comunismului în Europa Centrală”. ( vz. documentul)

Vânzarea României către Uniunea Sovietică s-a făcut în cadrul conferinţei de la Moscova ( 9-11 octombrie 1944 ), care a avut ca nume de cod Tolstoy Conversation. Încă din seara zilei de 9 octombrie Churchill i-a propus lui Stalin ca Moscova să aibă 90 % influenţă în România, iar Londra 90 % în Grecia. La această conferinţă nu a fost prezent şi Roosevelt, fiind reprezentat de ambasadorul SUA la Moscova, Averell Harriman.

La 12 octombrie Churchill se adresa de la Londra lui Stalin:

„ ... se observă că, într-un mod foarte firesc, Rusia Sovietică are interese vitale în ţările care mărginesc Marea Neagră, dintre care una, România, a atacat-o în forţă cu 26 de divizii... Marea Britanie consideră just să arate respect un aparte pentru punctele de vedere ruseşti privind aceste două ţări şi pentru dorinţa sovietică de a prelua conducerea într-un mod efectiv ...”.

Conferinţa de la Ialta (4-11 februarie 1945) a fost mormântul libertăţii, al democraţiei, al liberei determinări a popoarelor. Nu s-a discutat problema României, ci s-au stabilit alte zone de influenţă. S-a semnat o Declaraţie asupra Europei eliberate, care nu a fost altceva decât o „perdea de fum, care permitea orice interpretare, orice abuz, orice crimă”. În textul Declaraţiei se prevedea distrugerea nazismului din „ţările eliberate”, folosită de Vîşinschi în mod demagogic, când a impus, prin forţă, guvernul Groza.